Misterele Cetății Poienari
Pe Cheile Argeşului, la numai doi kilometri de Căpăţâneni, lângă Centrala Hidroelectrică Vidraru, se ridică, pe stâncile abrupte, Cetatea Poienari, numită de mulţi Cetatea lui Ţepeş, dar pe care localnicii i-o recunosc, dintotdeauna, lui Negru Vodă. Controversele pe marginea atribuirii edificiului, legendele ţesute în timp şi teoria potrivit căreia celebra bătălie de la Posada s-ar fi dat la poalele cetăţii ţin vechile ruine captive-ntre mistere.
La capătul a 1.480 de trepte nu tocmai lesne de urcat, dar care te provoacă şi-ţi pregătesc intrarea în sălbăticia şi frumuseţea crudă a peisajului, pe coama reliefului de stâncă, dai de puternicele zidurile ale Cetăţii Poienari, ruinele unui vechi edificiu, în jurul căruia istoria, legenda şi imaginaţia ţes încă poveşti uluitoare.
Este celebrul loc în care, potrivit legendei, Vlad Ţepeş s-a retras din calea turcilor după ce a potcovit caii de-andoaselea, derutând duşmanul cu urmele lăsate de bidivii, în fapt, reşedinţa secundară a domnitorului, construită ca fortăreaţă în calea otomanilor, pe amplasamentul unui vechi edificiu atribuit lui Negru Vodă şi asupra căruia şi alţii şi-au mai pus amprenta.
Întărită şi extinsă de Vlad Dracul şi refăcută de Vlad Ţepeş “Cetatea era un excelent loc de refugiu pentru domnii de la Argeş şi este întărită şi extinsă de Vlad Dracul (n.r. tatăl lui Vlad Ţepeş – Vlad Drăculea). Un puternic cutremur, la 1446, o ruinează şi Vlad Dracul nu mai are timp să o refacă fiind asasinat un an mai târziu într-un complot al boierilor Dăneşti susţinuţi de Iancu de Hunedoara, în 1447.
Vlad Ţepeş este cel care reface cetatea cu boierii din partida Dăneştilor şi orăşenii Târgoviştei ce plănuiau să se răscoale împotriva sa. În ziua de Paşti îi ridică pe toţi în straie de sărbătoare şi-i duce pe Argeşul de Sus unde până toamna se reface şi extinde fortăreaţa”.
De altfel, una dintre legendele Cetăţii Poienari vorbeşte de boierii din Târgovişte, îngroziţi de obiceiul domnitorului de a trage în ţeapă tâlharii, leneşii şi trădătorii, boieri care, în taină s-ar fi adunat şi uneltit pieirea lui Vlad Ţepeş.
Povestea spune că domnul, aflând ce i se pregăteşte, le întoarce capcana boierilor şi îi ridică, din biserică, în sfânta zi Înviere, pentru a-i duce, pe jos, până pe Cheile Argeşului, poruncindu-le, înainte de a pieri ca o nălucă: “Boieri şi coconi, jupânese şi jupâniţe, voi care mi-aţi urzit moartea în iatacurile voastre, priviţi cuibul acela de vulture. Colo sus, să răsară până-n Duminica Tomii cel necredincios o cetate de zid, să stea soarele pe fruntea ei”. Şi au trudit boierii, spune legenda, până au dat gata, cu greu, cetatea. Mulţi au pierit de povara muncii, însă pe cei rămaşi, spune legenda, Ţepeş i-ar fi iertat.
Cetatea lui Negru Vodă vs. Poienari
Vlad Ţepeş este, aşadar, cel care dezvoltă, ca şi tatăl său, construcţia iniţială, cunoscută ca cetatea lui Negru Vodă. Interesant este că Poienari, actuala denumire – pentru mulţi sinonimă cu Cetatea lui Vlad Ţepeş – este de fapt împrumutată de la un alt edificiu botezat astfel, aflat în satul cu acelaşi nume. “Locuitorii zonei au numit această fortăreaţă Cetatea lui Negru Vodă şi nu Poienari cum apare în documente. Este practic o translatare a numelui cetăţii Poienari aflată la 6 km în aval, la confluenţa râurilor Argeş şi Tuburea.”.
Falsuri şi atribuiri eronate
Cetatea are două componente: turnul donjon şi cetatea poligonală. Turnul-donjon este mai vechi, probabil din secolul XIII, asemănător cu cele de la Lotrioara şi Sibiel, după cum precizează istoricul Ştefan Dumitrache. “Mulţi ani s-a susţinut că a făcut parte din Ţara Loviştei aparţinând lui Conrad de Tălmaciu, pe baza unui document aparţinând Coroanei Maghiare. Astăzi, acest document este considerat un fals”, explică directorul Muzeului Curtea de Argeş.
O relativ recentă teorie plasează la poalele cetăţii Poienari istorica bătălie de la Posada – celebrul conflict militar din toamna anului 1330, între Regatul Ungariei şi Ţara Românească, conflict asupra localizării căruia au existat sute de ani de controverse. “Marele istoric şi arheolog Sergiu Iosipescu demonstrează că Bătălia de la 1330 numită astăzi „de la Posada” s-a desfăşurat la poalele cetăţii, în defileul Argeşului. De altfel numele satului Căpăţineni provine, conform tradiţiei, de la căpăţânile încoifate pe care sătenii stabiliţi acolo le găseau când săpau pământul”.
Moartea doamnei lui Ţepeş
Între istorie şi legendă stă şi sfârşitul tragic al doamnei lui Ţepeş, “În 1462, în timpul luptelor lui Vlad Ţepeş cu Mehmet Il Fatih, o ceată otomană se strecoară pe Valea Argeşului şi înconjoară cetatea. Tradiţia păstrată până azi ne spune că soţia lui Vlad Ţepeş se aruncă de pe zidul cetăţii pentru a nu fi capturată. Văzând aceasta, otomanii se retrag”
Tunelul secret de la Poienari
După alungarea lui Memet al II-lea Il Fatih, boierii îl trădează pe Vlad şi i se alătură lui Radu (cel Frumos) care împreună cu un corp de oaste otoman îl obligă pe Vlad să se retragă în această cetate pe care nu reuşesc să o cucerească. “Rămas fără provizii, Vlad şi însoţitorii săi se retrag printr-un tunel secret (tradiţia locului spune că ieşirea din el era în locul la „Pimniţi”) şi o întâlneşte, pe dealul Tămaşului, pe Hăreşoaia. Fiii acesteia leagă picioarele cailor lui Vlad şi ale însoţitorilor, apoi bat potcoavele invers. Drept răsplată, Vlad Ţepeş Drăculea dă un act de danie cu nouă munţi pentru fiii Hăreşoaiei, scris pe piele de iepure”.
De Poienari îşi leagă numele şi Radu de la Afumaţi Ginere lui Neagoe Basarab, Radu de la Afumaţi (sau Radu al V-lea), domn al Ţării Româneşti de mai multe ori ( decembrie 1522 – aprilie 1523, ianuarie – iunie 1524, septembrie 1524 – aprilie 1525 şi august 1525 – ianuarie 1529), trece şi el pe la Poienari.
“Radu de la Afumaţi, ducând lupte cu otomanii şi Craioveştii pentru impunerea pe tron schimbă (probabil la 1523) cetatea cu cea de la Vinţul de Sus, din Ardeal, considerată un excelent loc de refugiu dar şi o bază de regrupare pentru incursiuni la miazăzi de Carpaţi”, afirmă istoricul Ştefan Dumitrache.
Loc de refugiu pentru Doamna Stanca
Doamna Stanca – soţia lui Mihai Viteazul şi copiii săi, Nicolae Pătraşcu şi Domniţa Florica găsesc la Poienari loc de refugiu. “În timpul luptei de la Călugăreni (1595), doamna Stanca se retrage în această cetate împreună cu cei doi copii. Odată cu retragerea lui Mihai spre munţi, va trece în Transilvania”, mai adaugă istoricul. Ruinată de cutremur Un cutremur violent provoacă, mai târziu, prăbuşirea unei bucăţi din pintenul de munte pe care se află cetatea antrenând în căderea sa şi aproximativ o treime din cetate.
“Nu ştim cu siguranţă dacă este vorba de cutremurul din 1679 (care a afectat grav Mânăstirea Argeşului, refăcută de Şerban Cantacuzino) sau cutremurele violente de la 1738 şi 1740 (care au provovat mari daune Bisericii Sf. Nicolae Domnesc, refăcută de boierii argeşeni sub povaţa mitropolitului Neofit Cretanu în perioada 1747-1751)”.
